Divinul e Sălbatic
Am preferat, prefer și voi prefera întotdeauna o plimbare într-o pădure sălbatică decât într-o gradină aranjată minuțios și întreținută impecabil. De ce? Pentru felul în care mă face să mă simt.
Fotografie de Daniel Chindea
În natura sălbatică revin la a fi o mică parte din tot peisajul și asta mă face să mă relaxez, să mă bucur și să mă joc. Nu e nimic care „trebuie” să fie în vreun fel ci totul este mereu altfel, surprinzător. Mai mult decât atât, sălbăticia mă face să rămân curioasă și să mă minunez. Pot să mă minunez DOAR de ceea ce nu este creația mea.
În grădina aranjată am sentimentul că sunt în plus sau că s-ar putea să stric sau să deranjez ceva. Nu este nimic care să mă surprindă. Totul e fix, confortabil și previzibil.
Stând în sălbăticie, îmi hrănesc propria mea sălbăticie, acel spațiu intim din interiorul meu care nu poate fi niciodată comandat, condus sau influențat de altcineva. Este spațiul în care sunt suverană.
Sălbăticia este un dar prețios. Este ceea ce ne conectează direct cu Sursa, cu forța de dincolo de noi care aranjează totul și pe toate. Aranjează frunzele, anotimpurile, întâmplările, Viața.
Fără sălbăticie putem cădea în capcana de a crede că noi, oamenii, suntem cei care aranjăm Viața.
E foarte important să avem grijă de sălbăticie, să o hrănim, să o protejăm și să o prețuim nu numai prin prisma respectului față de natură ci și prin prisma respectului față de propria noastră natură. Atunci când spunem că noi protejăm natura asta poate fi o atitudine de superioritate. Natura nu are nevoie să fie protejată de noi, se descurcă foarte bine și fără noi. Noi suntem aceia care au nevoie să protejeze natura, viața din ei. Noi suntem aceia care au nevoie de sălbăticie. Ea este un reminder constant și de încredere a unei părți intime din noi. Avem nevoie să o vedem, să o atingem, să o experimentăm pentru a avea acces la ea. Natura și noi, nu suntem două lucruri separate. Suntem UNA.
Stai conectat(ă) cu sălbăticia. Hrănește astfel, sălbăticia din tine însăți. E una din legăturile concrete și directe cu divinitatea. Ști, divinitatea nu e „undeva acolo”. E chiar aici, în noi, în Viață. Dar este ascuns sub straturile de „drăguț”, „confortabil”, „trebuie”,„previzibil” și „aranjat”.