Cum pui în practică „Iubește ceea ce ești” - cu Mary Ann Winiger

-          Vrei să ne spui mai multe despre ce înseamnă asta? „Să iubești ceea ce ești”, ca și Generator?

-          Primul pas a fost să mă pun pe mine pe primul loc. M-am pus pe primul loc, eu pe mine. Pentru prima oară în viața mea. Ca femeie, ca mamă, ca soție, ca bunică, ca fiică, ca soră, toate aceste roluri pe care le aveam, toate aceste roluri pe care le aveam, „pot să ajut?”,  „pot să îți dau asta?” „pot să fac astalaltă?”. Ofeream mereu. Și când am încetat să mai fac asta - pentru că ce mi-a spus Ra a fost să nu mă mișc eu spre ceva/cineva, să nu mă ofer, să nu inițiez conversații, să nu inițiez nimic! Stop! Așa că asta am și făcut. Și a fost foarte greu. Foarte, foarte greu.

Dar acesta a fost primul pas micuț spre a iubi ceea ce sunt. Să mă opresc. Și să văd ce vine spre mine.

Apoi, pasul cel mare către a mă iubi pe mine însămi, a fost să permit Autorității mele interioare să spună „Nu!”. Eu am ca Autoritate centrul Sacral, deci este ”Uhnun!” Sunetele astea sacrale, pentru că asta înseamnă Autoritate Sacrală. Nu mai spusesem „Nu” până atunci. Sau chiar când spuneam, altcineva putea să mă convingă foarte ușor să îmi schimb „Nu”-ul în „Da”.

Așa că ăsta a fost un pas foarte mare pentru mine în călătoria spre a iubi cine sunt cu adevărat.

Pentru că nu e ca și cum o să se întâmple imediat. Toate straturile de condiționare trebuie să cadă. Nu e ca și cum obți ceva aici și acum, nu.

Acele straturi de condiționare cad și rămâi „dezbăcat(ă)”, ca tine însăți, prin experimentul cu Human Design.

Așa că...să iubești ceea ce ești, înseamnă să spui „Nu” altora și „Da” ție.

Să iubești ceea ce ești este să aștepți ca viața să vină la tine, pentru că noi suntem făcuți să răspundem, nu suntem făcuți să inițiem. Răspundem.

Acesta este Centrul Sacral, este ca un mecanism care se deschide și se închide, disponibil sau indisponibil.

Ca Generatori, noi credem că trebuie să fim disponibili tot timpul și nu suntem. Doar când ceva vine spre noi putem știi dacă suntem disponibili sau nu, în funcție de ce răspundem, dacă îi spunem „Ahuh/Da” sau „Uhnun/Nu”. Dacă avem sau nu energie pentru acel ceva.

Iar pentru mine să iubesc ceea ce sunt este să nu fac nimic decât dacă energia mea a spus „Da!”. Stau în pat toată ziua dacă asta se întâmplă. Citesc o carte toată ziua. Sau mă agit... pentru că energia mea a spus „Da!”.

Este despre a onora energia, energia forței vitale.

Știi, acum am 74 de ani și corpul îmbătrânește, asta fac corpurile, dar energia din interior... uau! este tânără veșnic. Pentru că nu se degenerează. Majoritatea oamenilor când corpurile lor îmbătrânesc, și-au degenerat energia vitală atât de mult încât nu a mai rămas energie vitală.

Înțelegi ce vreau să spun?

- Da, da...și pot să văd asta.

- Vezi asta peste tot când ieși în lume.

„Viața este o povară!” Nu! Mintea e o povară! Și să nu operezi corect este o povară. Să nu trăiești aliniat(ă) cu ceea ce este natural, este o povară. Și ne omoară cât suntem încă în viață.

Așadar...să iubesc ceea ce sunt...înapoi la asta. Știi ce îmi place chiar mai mult decât să iubesc ceea ce sunt? Îmi place de mine! Îmi place de mine! Și îmi era atât de frică la început! Îmi era frică pentru că mă transformam și tot ce consideram eu că sunt eu, începea să nu mai fie. Dintr-o dată făceam „Ahuh!”, oamenii erau supărați pe mine și era acest haos în viața mea. Și îmi era frică că nimeni nu o să mă mai placă; pentru că eu îmi trăiam viața astfel încât oamenii să poată să mă placă și să mă iubească.

Și apoi îmi era frică că eu nu o să mă mai plac pe mine, pentru că eram foarte diferită ce ceea ce „știam” că sunt eu.

Eram doar Non-Sinele - dar doar asta știam.

P.S: Întreg interviul cu Mary Ann Winiger este disponibil cu un click AICI.