Prima decizie mare în urma Strategiei și Autorității mele din Human Design
Acum doi ani îmi organizam viața și timpul în funcție de dacă mi-au crescut, sau nu, rădăcinile albe de păr. Era o nebunie.
Am părul alb de când aveam 29 de ani. Știu foarte bine că părul alb nu are legătură cu vârsta. Este doar chimia corpului. Dar cumva m-am prefăcut că nu știu asta.
Mi-a fost atât de teamă că rădăcinile mele albe vor apărea și îmi vor ruina viața. Viața mea socială, în special.
Asta a fost un non sens. Asta a fost o prostie. Dar nu am putut vedea asta până acum.
Am fost prinsă în standardele de frumusețe pe care le avem, ca femei, în societate și am crezut că mă hrănesc și mă răsfăț. Dar de la un moment dat, nu a mai fost răsfăț.
A devenit dependență.
Dependență este atunci când ”nu poți trăi fără”.
Mintea mea avea tot felul de lucruri de spus despre asta; ce se va întâmpla dacă îmi las părul natural să fie.
"Vei fi urâtă."
"Vei arăta bătrână."
"Vei fi neatractivă."
"Asta înseamnă că nu vei avea grijă de tine."
Și așa mai departe.
Abia când am găsit curajul să las acest lucru să fie, mi-am găsit Adevărul prin toate aceste lucruri pe care mi le spunea mintea.
Adevărul vine doar din Experiențele de Viață. Nu din minte.
Știți, noi credem că este cineva acolo care ne înrobește și nu ne lasă să fim. Dar nu este ceva "acolo". Este "aici". Este mintea noastră care furnizează tot timpul strategii mentale despre viață în funcție de condiționarea pe care am preluat-o pe parcursul vieții.
Curajul l-am găsit din experimentarea cu Human Design. Să îmi las părul natural să crească a fost prima decizie mai importantă pe care am luat-o urmându-mi Strategia și Autoritatea specifice designului meu uman. Așa am acționat și am luat decizia. Nu din minte. Nu am decis asta pentru că am văzut undeva, la altcineva. Pur și simplu am observat Strategia mea că nu mai aveam energie pentru vopsirea părului. Și apoi mi-am urmat Autoritatea și am respectat-o. Apoi, prin toate provocările care au urmat, am avut ceva de care să mă țin, ca de o ancoră, două instrumente care m-a făcut din ce în ce mai conștientă de ceea ce se întâmplă: Strategia și Autoritatea. Le-am urmat, indiferent ce.
A fost atât de greu să las acest obicei să plece! Acest model de comportament a fost cu mine atât de mult timp. Am fost atât de atașată de el. Credeam că mor. Și într-un fel, am făcut-o.
Multă lume crede că în Human Design este vorba despre informații, despre porți, canale și toate astea. Acesta este modul în care primești cunoșterea, inițierea și activarea acestui nou mod de a opera, da. Dar ce se întâmplă efectiv când aplici Human Design, e altă poveste. La mine arată așa. La tine poate arăta altfel. Fiecare din noi avem o experimentare unică. Nu suntem aici să trăim aceleași lucruri. Ideea este că Human Design e ceva ce e nevoie să fie experimentat ca să vezi ce are să ofere cu adevărat.
Nu scriu asta nici pentru a convinge pe altcineva să își lase părul natural. Și nici nu spun că așa o să fiu pentru totdeauna. Adevărul e că nici eu nu știu. Mâine s-ar putea schimba totul și aș putea răspunde la altceva. Scriu asta pentru a împărtăși cum poate fi experimentul Human Design atunci când îl aplici efectiv în viața ta și pentru a te inspira să iei și tu deciziile care sunt corecte pentru tine și care, poate, pare că intră în conflict cu tot ce crezi, că crezi, că crezi că este viața ta.
Strategia și Autoritatea sunt cele care mă ghidează mereu la Adevărul meu acum. Știu și am încredere că este corect pentru mine ceea ce fac. Dar câteodată mi se întâmplă să nu știu în ce direcție mă îndrept. Nici nu trebuie ”să știu”, ci doar să fiu prezentă și corectă. Acesta este modul în care procesul de trezire posibil prin cunoașterea Human Design se întâmplă pentru mine. Mă conectează din ce în ce mai mult cu ceea ce înseamnă să FIU EU, într-un mod mecanic, logic, aici și acum.
Încă mai descopăr modele comportamentale frumoase care sunt în viața mea și nu mai sunt corecte pentru mine. Nu mai sunt aliniate cu mine, cea de astăzi. Iar comportamentele ”frumoase” sunt cele mai greu de dat drumul. Eu, de exemplu, am fost atât de atașată de acest "ritual de frumusețe".
Însă am încredere în Strategia și Autoritatea mea până la capăt, într-un mod destul de drastic. Pe studentele mele de la curs le sfătuiesc să o ia încet, să aplice cee ace învață treptat, în situații de viață cu miza mai mică. Ca să poată observa ce se întâmplă ușor și cât e benefic pentru ele acum.
Și încet încet ajungi să simți Satisfacție; acea SATISFACȚIE care vine din interior, din profunzime, dintr-un loc mai adânc de "aici", nu din exterior de undeva de "acolo". Aceasta este răsplata procesului de trezire posibil prin intermediul Human Design . Asta este ceea ce suntem aici, ca ființe umane, să experimentăm în această viață. Satisfacție. Succes. Peace. Surpindere.
Acum mă simt mai liberă. Simt că pot să aleg. Simt că mă pot bucura tot timpul de mine, nu numai atunci când am părul aranjat. Și nu-mi mai judec părul, rădăcinile sau corpul. Nu le forțez să fie ”într-un anumit fel”. Mă bucur doar de ceea ce ESTE.
Pentru mine, acum, există doar acceptare.
Dorești să afli mai multe despre acest nou mod de a lua deciziile în viață? Vrei să vezi dacă este pentru tine? Te invit la seara deschisă online despre Human Design și Deciziile Corecte. Linkul pentru a-ți rezerva locul este aici.