Ai un copil etichetat ca fiind „dificil”?

Acum câțiva ani când lucram ca educatoare m-am întâlnit cu o mamă care era în următoarea situație.

„Am rămas fără resurse, nu știu ce să mă mai fac. Nimic nu funcționează cu copilul ăsta” mi-a spus disperată și descurajată, după ce aplicase toate teoriile și sfaturile de la cursurile de parenting la care participase.

Băiețelul ei de 4 ani o făcea să se simtă fără autoritate, nu se supunea nimănui, nu respecta nicio regulă în mod constant, era cel care „rupea rândul” când era pus în grup. Din cauza asta, mama primea des mustrări de la grădiniță – un stres în plus pe lângă lupta constantă de acasă.

Înainte de a-mi exprima părerea, așa cum îmi ceruse mama, am apelat la atuul meu din mânecă: i-am făcut copilului harta de Human Design.

Așa cum intuisem,băiețelul era MANIFESTOR – cum este denumit unul din tipurile de aură din Human Design.

Am realizat astfel că tot ceea ce îmi descria mama lui era corect și perfect aliniat cu natura copilului.

Dificultatea în relația lor nu venea din cauza copilului ci din cauza așteptărilor și presiunii despre cum „ar trebui să fie” copilul.

Tipul de aură, energia unui copil Manifestor te dă la o parte; aceasta este senzația subtilă atunci când ești fizic lângă el. De aici și impresia că „nu ai autoritate”. De exemplu, dacă este soare afară și copilul Manifestor vrea să iasă, el se încalță, deschide ușa și se duce în curte - fără să țină cont de ceea ce îi spui că „trebuie” să facă. Așa arată începutul conflictului cu un copil Manifestor.

Bineînțeles că nici nu îl poți lăsa să facă tot ceea ce vrea. Însă modul în care relaționezi cu el, face DIFERENȚA între un copil care crește condiționat să creadă că e ceva greșit cu sine însuși și unul care crește aliniat cu natura sa unică.

Copilul Manifestor nu se potrivește deloc cu vechiul concept de autoritate în educație, cu care suntem obișnuiți. Și doar 10% din copii sunt de tip Manifestor. De aceea acest copil este deseori catalogat ca fiind „dificil” și condiționat prin tot felul de metode să fie obedient ca ceilalți.

Această dinamică și comportament față de un copil Manifestor produce suferință atât copilului (pe care îl umple de furie), părintelui (care devine din ce în ce mai frustrat și neputincios) cât și grădiniței sau școlii care nu obține rezultatele dorite cu acest copil.

Adevărul este că atunci când acționăm împotriva NATURII unui copil – fie că este Manifestor,Generator, Proiector sau Reflector – totul este ca atunci când înotăm împotriva curentului: dificil, extenuant și greoi în ceea ce privește rezultatele.

Însă nu trebuie să rămână așa. Există instrumente conștiente care ne ajută să vedem aceste provocări dintr-un alt unghi, spre binele tuturor.

Am lucrat 3 luni cu băiețelul, în mod individual, trei luni în care i-am respectat natura la fiecare întâlnire, cu ajutorul informațiilor pe care le-am decodat din harta sa personală de Human Design. Nu numai că am atins toate obiectivele educaționale pe care mi le-am propus dar…totul a fost ușor, plăcut și fără efort, spre surprinderea mamei lui care nu îl văzuse așa niciodată.

Organizez începând cu 16 octombrie 2024 un workshop de Human Design de  9 săptămâni în care poți descoperi natura profundă a copilului tău și învăța cum să relaționezi cu el astfel încât să îi oferi susținerea de care are nevoie ca să crească aliniat cu autenticitatea lui încă de la început, în timp ce ai REZULTATE în educația bună pe care vrei să i-o oferi. Un workshop în care aduc multe exemple practice și povești de viață din perioada în care am aplicat Human Design în relație cu copiii.

Poți afla mai multe despre workshop aici.

Imaginează-ți cum ar fi să:

  • scapi de crizele repetitive de furie ale copilului;

  • ai precizie și claritate în a alege doar ce i se potrivește din toate teoriile disponibile:

  • atingi toate obiectivele educative în relație cu el – mult mai simplu și mai rapid decât până acum;

  • interacțiunea voastră devine plăcută pentru amândoi

și...

te ascultă, nu pentru că „trebuie” ci pentru că se simte în siguranță și respectat profund în preajma ta.

Dacă ai un copil catalogat ca fiind „dificil” și vrei să afli cum să elimini greutatea și lupta din relația cu el, programează gratuit o Consultație 1la1 de 60min cu un click AICI.

Acest tip de consultație este valabil până pe 10 octombrie 2024.

Vei primi hărțile voastre personalizate de Human Design și un plan de relaționare bazat perespectarea naturii unice și autenticității amândurora.

Silvia Nicoleta Moroșanu - Terapeut intuitiv al traumei, Ghid de Human Design

Susțin femeile să-și vindece relațiile, să se elibereze de tiparele nesănătoase și traumele trecutului, ca să trăiască Iubirea, Abundența și LIbertatea pe care știu că o merită.

https://www.silvianicoletamorosanu.com
Previous
Previous

Îți este greu să iei o decizie?

Next
Next

Top 2 lucruri de știut dacă vrei să trăiești autentic